Din nou pun o-ntrebare acelor oameni care,
Spun din inimă: “Eu sunt copilul Domnului“!
Ai fost tu permanent în astă lume sare,
Sau te-ai făcut ca n-auzi glasul Tatălui?

Te-ai concentrat pe ce ți-a dat Stăpânul
Să faci până când vine din a Sa călătorie?
Sau ți-ai îngropat și tu rapid talantul,
Crezând ca venirea Creatorului întârzie?

Ai mai legat tu răni precum Acela,
Ce s-a oprit și-ndreptul tău acum mult timp?
Sau…un fir de vânt al lumii-a stins candela
Ce ți-a dat-o Isus, în al primăverii anotimp?

Ai mai făcut tu o mică bucurie acelor care
Se numesc bătrâni sau stâlpi care susțin?
Ce prin prezența ta în curtea lor cea mare
Le-ai oferit un mare și-nsemnat sprijin!

Ce facem cu materia numită ascultare,
Cu-nvățătura primită de la Cel Prea-nalt?
O adunăm, o strângem în multele hambare,
Sau spunem de fiecare dată: “ Nu-i pentru mine, e pentru celălat! ?”

Ia aminte frate, la ce vrea Domnul de la tine,
Ascultă-L și nu mai spune: “Stai un pic Isus”,
Pe Samuel când l-a strigat sau chiar pe mine,
Am spus pe loc: ” Iată-mă, stau jos și te ascult supus”.